Realism T4 | “În vreme de război” de I. L Caragiale – prezentare generală
„I.L. Caragiale este după Delavrancea scriitorul cel mai zolist. (…) Naturalismul lui Caragiale e radical, cu preferința pentru patologie și sociologie, cu preocuparea de explicație și metode exacte.”
G. Călinescu
Nuvelistica lui Ion Luca Caragiale
- Nuvele aflate la limita dintre tragic și comic:
- Două loturi,
- Inspecțiune etc.;
- Nuvele fantastice:
- La hanul lui Mânjoală,
- Calul dracului,
- Kir Ianulea etc;
- Nuvele psihologice, naturaliste:
- În vreme de război,
- Păcat,
- O făclie de Paște etc.
Încadrare în opera caragialiană, specie și curent literar a nuvelei În vreme de război
Nuvela În vreme de război a fost publicată în Gazeta Săteanului între 1898 – 1899 (în volum a apărut postum).
- deși este subintitulată schiță, În vreme de război este o nuvelă;
- are un sigur fir epic (urmărește evoluția obsesiei lui Stavrache);
- accentul cade pe caracterizarea personajului principal.
- insistă asupra evenimentelor care influențează dramatic viața personajului;
- urmărește frica, obsesia, nebunia lui Stavrache;
- starea personajului are corespondent în realitatea exterioară;
- urmărește conflictul interior pe care îl trăiește personajul;
- „Caragiale a studiat procesul încordării și nebunia de origine paroxistică.” (G. Călinescu).
- obiectivitate;
- tema îmbogățirii;
- nuvela analizează relația dintre individ si mediul în care acesta trăiește;
- evoluția stării psihice a personajului principal de la coșmar, la halucinație până la nebunie.
Temă
- Lăcomia, dorința de îmbogățirea duse până la obsesie și nebunie;
- Hangiul Stavrache, devenit bogat în urma dispariției fratelui său, pe care îl moștenește, trăiește permanent cu teama întoarcerii acestuia.
Semnificația titlului
Titlul reflectă faptul că întâmplările se petrec în vremea Războiului de Independență din 1877.
Popa Iancu îi scrie fratelui său cu trei zile înainte de cucerirea Plevnei;
Titlul face o trimitere simbolică la conflictul interior pe care îl trăiește Stavrache, la gândul întoarcerii fratelui său.
Perspectivă narativă
„Către seară se-ntorcea acasă, călare pe buiestrașul lui, Popa Iancu.”
- Naratorul, deși obiectiv, intervine cu scurte comentarii de ironie fină, care demască aparențele prin care hangiul îi înșală pe cei din jur și pe sine însuși.
- Mimând inocență, naratorul deschide nuvela cu prezentarea tâlharilor care jefuiesc satele din pădurea Dobroienilor.
- Desi popa Iancu din Podeni este „un om cu dare de mână”, este de mirare că nu a fost călcat de hoți încă.
- Când totuși acesta este prădat, naratorul se miră cum de hoții i-au lăsat „un buiestraș minunat și două iepe de prăsilă”.
- Un alt exemplu de comentariu ironic al naratorului este reprezentat de reacția hangiului atunci când primește vești despre succesul pe front al fratelui său:
- „Curios lucru! Cine ar fi văzut figura lui neica Stavrache, (…) ar fi rămas în mirare pricepând bine că în sufletul fratelui mai mare nu se petrecea nimic analog cu bucuria la aflarea veștilor despre succesul de bravură al răspopitului.”
Structura
Nuvela este structurată în trei capitole:
- cuprinde expozițiunea și intriga;
- facem cunoștință cu cei doi frați și aflăm povestea preotului Iancu din Podeni;
- cuprinde desfășurarea acțiunii;
- urmărește labilitatea psihicului uman, Stavrache fiind urmărit de obsesia întoarcerii fratelui său;
- cuprinde punctul culminant și deznodământul;
- prezintă confruntarea în plan real a celor doi frați și declanșarea nebuniei lui Stavrache.
Caracterizarea personajului
Stavrache este prezentat la început ca un om de treabă, cinstit , „cu han în drum”, dar dovedește un caracter înșelător.
- Pretinzând că dorește să își ajute fratele, fără niciun interes material, el îl trimite pe popa Iancu pe front, împreună cu un grup de voluntari.
- Prima scrisoare trimisă de fratele său ar fi trebuit să îl bucure, deoarece anunța succesul acestuia pe front, însă veștile îl îngrijorează.
- A doua scrisoare, care îl înștiințează cu privire la moartea fratelui său, pare să îl întristeze pe hangiu, dar el trece repede de la ipocrita suferință la dorința de a intra cât mai rapid în posesia averii lui popa Iancu:
„D. Stavrache a plâns mult, zdrobit de trista veste.. dar un bărbat trebuie să-și facă inimă! Nu trebuie să se lase copleșit așa de durere. A strâns bine scrisoarea; s-a spălat frumos pe ochi; a pus caii la brișcă și a plecat repede la târg să întrebe pe avocat cu ce forme intră cineva regulat în stăpânirea averii unui frate bun pierdut care n-are alt moștenitor.”
Ceea ce declanșează nebunia lui Stavrache este replica avocatului care îi spune că singurul care poate să revendice averea este popa Iancu din Podeni, fratele său.
- teama paroxistică a personajului provocată de o eventuală întoarcere a fratelui său;
- replica ce revine obsesiv „Gândeai c-am murit, neică?”.
- Nervozitatea cu care primește plicul cu vești de la cel pe care îl credea pierdut: „se închise în odăiță și deschise nervos plicul”;
- Teama că popa Iancu s-ar putea întoarce, ilustrată prin interogațiile retorice: „…o veni? …n-o veni?…”
- Coșmarurile pe care Stavrache le are chiar și după cinci ani de la plecare fratelui său: „popa Iancu volintirul venea din când în când de pe altă lume să tulbure somnul fratelui său.”
- Halucinațiile: popa Iancu apare în fața lui Stavrache în persoana unui ocnaș care încearcă să îl sugrume;
- Trecerea imperceptibilă de la vis la realitate: popa Iancu apare sub înfățișarea unui căpitan de armată, care are un râs demonic;
- Iancu apare în plan real și cere ajutor financiar fratelui său.
- starea psihologică a personajului este în deplină concordanţă cu exteriorul, fiind dictată de acesta. Natura potenţează stările sufleteşti ale eroilor, devine o stare sufletească în sine, obiectivată.
„Afară ploua mărunțel ploaie rece de toamnă, și boabele de apă prelingându-se de pe streșini și picând în clipe ritmate pe fundul unui butoi dogit (…) făceau un fel de cântare cu nenumărate și ciudate înțelesuri. Legănate de mișcarea sunetelor, gândurile omului începură să sfârâie iute în cercuri strâmte.”
Stil
- Dialogul alternează cu monologul care permite introspecția necesară analizei psihologice;
- Interogațiile și exclamațiile retorice accentuează tensiunea sufletească a personajului;
- Abundența verbelor accelerează ritmul narațiunii.